Transport persoane - curse regulate

Societatea Antares Transport S.A. este o societate de transport cu tradiție în județul Vâlcea și în România, un pionier al transportului ecologic și un etalon a ceea ce înseamnă eforturile depuse pentru dezvoltarea transportului de persoane cu mijloace de transport propulsate de combustibili alternativi.

Domeniul principal de activitate al societății este transportul de persoane prin curse regulate (pe trasee județene și interjudețene) și curse regulate speciale. De asemenea, executăm curse ocazionale (turistice) în trafic național. Cel mai nou domeniu în care societatea și-a dezvoltat activitatea este cel al lucrărilor de întreținere și reparațiilor pentru autobuze propulsate de motoare care funcționează pe bază de gaz natural comprimat – CNG.

În momentul de față societatea operează 7 trasee județene, pe teritoriul județului Vâlcea, în baza programului de transport întocmit de Consiliul Județean Vâlcea, curse interjudețene pe traseul Râmnicu Vâlcea – București  (4 curse/zi), asigurând totodată și serviciul public de transport local în orașul Călimănești.

Transport persoane - curse regulate speciale

În ceea ce privește curse regulate speciale (transport angajați pentru operatori economici), societatea Antares Transport are o tradiție îndelungată atât în zona Vâlcea (printre beneficiari – Societatea Națională a Sării, Societatea Vox Profile, Clinica Polisano, Primăria Călimănești), dar și în zona București (având între beneficiari societățile Geodis Calberson, A&B Interactive Creative, Metro Cash & Carry).

În luna iulie, Antares Transport a lansat primele curse „verzi” dedicate personalului operatorilor economici de pe platforma CTPark Bucharest West, situată la km 23 al autostrăzii A1. Flota a fost extinsă cu două autobuze IVECO70C14 alimentate cu CNG (gaz natural comprimat) – un combustibil semnificativ mai puțin poluant decât motorina clasică.

Autobuzele alimentate cu CNG (gaz natural comprimat) reduc emisiile de CO₂ cu până la 20%, iar nivelul particulelor fine și al oxizilor de azot scade cu peste 90 % față de un motor termic convențional.

Inițiativa face parte din strategia Antares Transport de decarbonizare progresivă a flotei și de sprijinire a companiilor care își propun să scadă amprenta de carbon a navetei angajaților. În prima etapă, cele două autobuze CNG parcurg zilnic traseul Găești – CTPark Bucharest West. Suntem pregătiți să operăm curse din București (Militari) spre CTPark Bucharest West, dar și din alte zone din București, în funcție de solicitările beneficiarilor.

Dacă aveți o unitate industrială, logistică ori un parc de afaceri și căutați o soluție modernă de navetă pentru angajați, AntaresTransport vă poate oferi servicii la cheie: analiză de rută, grafic optimizat de circulație, flote CNG sau diesel Euro 6.

Statistici

0
Km parcursi
0
Curse realizate
0
Clienti multumiti
0
Bagaje transportate in siguranta

Service autorizat R.A.R.

Începând cu anul 2023 Antares Transport deține un atelier service autorizat R.A.R. Clasa 1 (Reprezentanță autorizată a producătorului de autobuze OTOKAR – Turcia), pentru repararea și întreținerea autovehiculelor din clasele M2 și M3 (microbuze și autobuze), precum și Clasa 2, pentru repararea și întreținerea  autovehiculelor din clasele M1, M2 și M3 (autoturisme, microbuze și autobuze), inclusiv a celor cu motoare alimentate cu gaz natural comprimat (CNG), autorizare unică în această zonă. Atelierul service, situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Stolniceni nr.7 (D.N. 64, km 109+700m), dispune de personal calificat și dotarea tehnică necesară pentru diagnosticarea și repararea autovehiculelor destinate transportului de persoane, în mod special a acelora cu motoare alimentate cu gaz natural comprimat (CNG).

Antares Transport - Service Autocare - Service (8)

Inchiriere automobile

Societatea Antares Transport a dezvoltat începând cu anul 2023 activitatea de închiriere a autoturismelor cu motoare alimentate cu gaz natural comprimat (CNG). Această activitate se adresează în mod special persoanelor fizice autorizate (PFA) care activează în domeniul transportului alternativ de persoane, pe platformele Bolt și Uber, în orașele în care grupul Antares deține stațiile de alimentare cu gaz natural comprimat (CNG). Parcul auto pus la dispoziția celor interesați este în continuă dezvoltare și este format în momentul de față din autoturisme Dacia Logan și Sandero (la care s-a făcut conversia pentru alimentare cu gaz natural comprimat), Skoda Citigo, Volkswagen Up, Seat Ibiza și Seat Mii, toate cu motoare alimentate cu gaz natural comprimat, combustibil ecologic și deosebit de eficient din punct de vedere economic. Personalul societății acordă asistență tehnică și juridică celor interesați de aceste servicii, începând de la înființarea PFA-ului, continuând cu licențierea și autorizarea de către Autoritatea Rutieră Română și apoi pe toată perioada derulării contractului. Având în vedere specificul activității de transport alternativ de persoane, contractul de închiriere se încheie pe perioadă de până la 3 ani, cu plata eșalonată în rate săptămânale. Persoanele interesate pot trimite un e-mail cu datele de contact la adresa office@antares-group.ro sau juridic@antares-group.ro și vor fi apoi contactate de personalul nostru cu atribuții în acest domeniu.

Antares Transport - Inchirieri automobile CNG (8)